Tot ce trebuie să știi despre bicicletele electrice

Bicicletele electrice combină o bicicletă normală cu o baterie și un motor care te ajută atunci când pedalezi pe un deal, când vrei să accelezi pentru a prinde culoarea verde a semaforului sau când simți că ai nevoie de puțin ajutor la pedalare.

Din punct de vedere legal, motorul electric al unei biciclete poate avea o putere maximă de 250 W (aproximativ 0.3 CP) şi poate ajunge la o viteză maximă de 25 km/h.

Reguli de circulație

În afară de asta, bicicletele necesită reguli speciale de circulație, în special datorită faptului că este interzis mersul pe bicicletă pe trotuar.

Conform Art. 14. – În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie:

a) prevazută cu dispozitiv de frânare eficace;

b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție;

c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea și folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;

d) echipată în față cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;

e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mișcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spițele roților.

Art. 15. – Remorca atașată unei biciclete trebuie sa fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent- reflectorizant de culoare roșie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturată de remorcă, aceasta trebuie să fie echipată și cu o lumină de culoare roșie.

Art. 41 – (3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea, precum și mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.

De ce o bicicletă electrică?

Sunt multe motive pentru care oamenii aleg bicicletele electrice. Unul dintre ele este faptul că aceștia vor să meargă mai mult sau mai departe decât le permite condiția fizică sau vor să meargă prin locuri în care cu o bicicletă normală lucrurile ar fi mult mai complicate.

Alții aleg bicicletele electrice pentru că nu vor ajungă complet transpirați la birou, sau nu mai sunt la fel de tine și în formă ca altădată, dar vor să rămână activi în continuare.

Motoare

Un subiect destul de important de dezbatere între fanii bicicletelor electrice este motorul bicicletei și diferențele dintre a-ți instala singur un motor pe bicicleta ta normal, versus a cumpăra o bicicletă electrică. Desigur, mulți spun că nu este tocmai un subiect de discuție și că oamenii ar trebui să se întoarcă la dezbateri Windows vs. Mac.

Cu toate acestea, există o diferență importantă dintre bicicletele asistate electric, și kit-urile care te ajută să îți montezi singur motorul: faptul că uneori motorul poate fi instalat în cadru, și cuplat cu pedalele. Ceea ce înseamnă că poate fi inclus și un senzor care să te ajute la pedalare.

 

Bizobike Romania

administrator

Post a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *